Evenimentul acestei săptămâni a fost anunțul primarului capitalei, Ion Ceban, privind lansarea Partidului Mișcarea Alternativă Națională, făcut la 23 august curent, informează TRIBUNA.
Ion Ceban, în cadrul unui briefing, a declarat: „Eu știu că oamenii așteaptă o alternativă, oamenii au pierdut încrederea, sunt dezamăgiți în actuala așa numită „conducere sterilă”, care a demonstrat un fiasco total, atât prin oamenii săi, cât și prin acțiunile sale sau mai bine spus inacțiuni. Această putere incompetentă se acoperă cu situația regională, cu criza la nivel mondial, cu orice situație, doar să nu facă nimic din ceea ce au promis cu mult fast. Toată lumea este de vină, doar nu ei.
Noi, în comparație cu ei, suntem oameni și după anunțul din decembrie cu privire la crearea Mișcării Alternativa Națională și odată cu începerea războiului în Ucraina, am considerat că este omenesc să facem o pauză și să ne implicăm plenar în susținerea refugiaților şi în gestionarea acestei crize.
Între timp, îmi dau seama că dacă nu intervenim imediat, riscăm ca Țara să ajungă în faliment.”
Primarul a spus că Partidul Mișcarea Alternativa Națională este pentru fapte realizate și contra vorbelor sterile.
„Suntem pentru dezvoltarea țării, pentru renaștere şi modernizare, pentru independența și neutralitatea Republicii Moldova. Suntem pentru Integrarea Europeană începută mulți ani în urmă și pentru asta vom lupta şi acţiona”, a subliniat el.
Ion Ceban a mai spus: “Vom crea un partid care atunci când va prelua puterea, va face ca în 10 ani, cel mult, Republica Moldova să ajungă la nivelul standardelor ţărilor din sud-estul Europei şi vă asigur, chiar peste multe din aceste ţări.”







