TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 august 2021.
Igor Grosu – la o expoziţie aniversară
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a participat la expoziția dedicată celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, organizată în incinta Parlamentului. La eveniment au fost prezenți ambasadori, reprezentanți ai corpului diplomatic, primari, personalități emerite din domeniul culturii și muzicii.
Decizia CEC privind alegerile în patru localităţi
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit că la 21 noiembrie 2021 vor avea loc alegeri ale primarilor din patru localităţi. Încetarea înainte de termen a mandatului de primar în satele Palanca, Ștefănești din raionul Ștefan Vodă și Bălceana, raionul Hâncești a apărut în legătură cu demisia primarilor. În satul Hlinaia, raionul Edineț, vacanța funcției a survenit ca urmare a decesului primarului.
Noul șef de Cabinet
Stela Jemna a fost numită în funcția de șef de Cabinet al Prim-ministrului Natalia Gavrilița. Numirea a avut loc după ce Adrian Băluțel, fostul șef, a decis să-și păstreze mandatul de deputat.
CEC a iniţiat validarea unui mandat
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat inițierea procedurii de validare a mandatului de deputat pentru candidatul pe lista PAS, Bardar Viorel.
Solicitarea Platformei DA
Platforma Demnitate și Adevăr (DA), în cadrul unei conferinţe de presă, a solicitat guvernării să întreprindă „acțiuni definitorii și de durată în folosul veteranilor de război”.
Eugeniu Cozonac – prezentat colectivului
Prim-ministrul Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului Agenției Proprietății Publice pe noul director al instituției, Eugeniu Cozonac.
Dispoziţia lui Igor Grosu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a semnat o dispoziţie prin care a stabilit că Parlamentul se va convoca în sesiunea ordinară de toamnă începând cu 1 septembrie 2021.
Întrevederea lui Lilian Carp cu Anatol Nosatîi
Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp a avut o întrevedere cu ministrul Apărării, Anatol Nosatîi.
Diplome decernate de Speaker
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a decernat Diplome de Onoare mai multor personalități marcante cu ocazia sărbătoririi celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.
Andrzej Duda – la Chişinău
Andrzej Duda, Preşedintele Poloniei, a venit la Chişinău pentru a participa la ceremoniile dedicate celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova. El a avut o întrevedere cu Preşedintele Maia Sandu, împreună cu care au făcut declaraţii de presă.
sursa: Almanah Politic 2021







