TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 august 2021.
„Furtul miliardului”, în atenţia deputaţilor
Întruniţi în şedinţă plenară, deputaţii au examinat problema „furtului miliardului” din sistemul bancar. Invitat la ședință pentru a prezenta un raport de activitate a instituției în fruntea căreia se afla, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo nu a dat curs invitației. Totodată, Procuratura Generală a publicat nota expediată Parlamentului cu privire la evoluțiile investigațiilor în dosarul „frauda bancară”. La finalul şedinţei, a fost adoptată o hotărâre prin care s-a constatat ineficienţa CNA şi PG în investigarea „fraudei bancare”.
Proiectul Partidului „Şor”
Fracțiunea Partidului „Șor” a înregistrat, la Parlament, un proiect de hotărâre privind colaborarea interinstituțională, „fapt ce urma să permită eficientizarea și urgentarea recuperării banilor din frauda bancară”. Despre aceasta a vorbit deputatul Partidului „Șor”, Denis Ulanov, în cadrul unui briefing de presă.
Discuţia Maiei Sandu cu Inguna Dobraja
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut astăzi o discuție cu noua directoare de țară a Băncii Mondiale, Inguna Dobraja.
Decizia Zinaidei Popa
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate în Parlament, Zinaida Popa, la ședința plenară, a anunțat că renunță la fotoliul de deputat și alege să rămână, în continuare, vicepreședintă a fracțiunii PAS în Consiliul Municipal Chișinău.
Start Zilelor Diasporei
În Republica Moldova s-a dat start Zilelor Diasporei. La deschiderea oficială a evenimentului a participat conducerea de vârf a țării: Președintele Maia Sandu și Prim-ministrul Natalia Gavrilița, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, reprezentanți ai Guvernului, dar și responsabili de cooperarea cu diaspora din cadrul instituțiilor naționale și internaționale.
sursa: Almanah Politic 2021







