Președintele Maia Sandu, în această săptămână, a avut întrevedere cu unele dintre cele mai mari companii rezidente ai ZEL ”Bălți”, informează TRIBUNA.
Șeful statului menționat: „experiența companiilor din ZEL Bălți ne arată că Moldova are un bun potențial de afaceri. Exemplul lor poate încuraja noi investiții, care să creeze noi locuri de muncă. Noi vom continua să facem ordine în instituții, pentru ca ele să fie corecte în relația cu businessul. Așa, pas cu pas, vom construi o economie puternică și incluzivă, și o țară prosperă.”
Totodată, în cadrul ședinței a participat și noul rezident selectat, companie din Danemarca. Societatea Tunetanken înregistrată în Republica Moldova sub denumirea de Frank Investment SRL.
Compania daneză Tunetanken este producător de rezervoare, sisteme industriale și silozuri din fibră de sticlă, cu experiență de peste 50 de ani în domeniu și 6 fabrici de producție în Danemarca și Letonia. În Republica Moldova, compania va activa în subzona din or. Rezina, unde a investit deja 5 mln de lei, prin procurarea unui imobil.
Conform planului de investiții, compania urmează să investească la prima etapă circa 60 mln lei în extinderea, utilarea și renovarea fabricii și să creeze circa 200 locuri de muncă înalt calificate.
Ulterior, Frank Investment SRL planifică să-și extindă producerea și preconizează o creștere a numărului de angajați, dintre care circa 80 % ingineri și tehnicieni.
Sunt planificate, de asemenea, instruiri pentru viitorii specialiști pe care compania le va desfășura în Letonia și Danemarca.







