[ X ]
Important27 Iulie 2022 15:57

Va fi creată o platformă destinată autorităților publice locale – e-APL

Procesul de transformare digitală va fi extins la nivel local, prin crearea unei noi platformei destinate autorităților publice locale – e-APL, care va contribui la sporirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor. Conceptul Portalului administrației publice locale din Republica Moldova a fost aprobat, astăzi, de Executiv, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

Prin intermediul noului portal, autoritățile publice centrale (APC) vor furniza resurse digitale importante pentru gestionarea eficientă a activităților la nivel local. De asemenea, această platformă va integra servicii guvernamentale existente, cum ar fi semnătura electronică și plățile electronice, facilitând prestarea de către APL a serviciilor publice online și interacțiunea digitală cu cetățenii și mediul de afaceri.

În același timp, implementarea e-APL va contribui la diminuarea costurilor de accesare și procesare a datelor, astfel încât cei interesați să poată obține ușor și rapid datele necesare și serviciile electronice, prin utilizarea unui singur punct de acces.

La fel, platforma e-APL va permite sporirea transparenței activității autorităților publice locale; va standardiza procesele de business și documentele aferente acestora; va contribui la raționalizarea procesului de prestare a serviciilor publice la nivel local, prin consumarea automată a datelor necesare din resursele informaționale de stat și serviciile guvernamentale de platformă. Astfel, e-APL va reprezenta o soluție din categoria Guvern către Guvern (G2G), Guvern către Business (G2B) și Guvern către Cetățeni (G2C).

Costurile pentru menținerea portalului, în primul an de implementare, sunt estimate la 5,4 milioane de lei și vor fi acoperite din mijloacele Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale” (MGSP), implementat de Agenția de Guvernare Electronică, cu suportul Grupului Banca Mondială.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...