[ X ]
Breaking news5 Iulie 2022 14:56

Socialiștii încep colectarea semnăturilor pentru referendum: Pe fostul Stadion Republican nu poate fi construită ambasadă

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a anunțat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că grupul de inițiativă pentru organizarea unui referendum cu privire la terenul fostului Stadion Republican a primit actele necesare pentru colectarea semnăturilor, informează TRIBUNA.

„Am primit actele. E vorba de legitimațiile și listele de subscripție pentru colectarea semnăturilor.

235 de membri ai grupului vor colecta semnături.

Am primit 2700 de foi de circumscripție. Organele au fost receptive și au spus că, dacă va mai fi nevoie, vor mai printa”, a declarat Dinari Cojocaru, fruntaș al fracțiunii PSRM.

Colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului va începe mâine, 6 iulie.

Socialistul a spus că referendumul se referă nu la apartenența terenului, ci la destinația acestuia. Potrivit spuselor sale, acolo nu poate fi construit ambasadă, ci doar un edificiu cultural, sportiv.

„Noi nu ne expunem asupra terenului ca proprietate privată, cui trebuie să fie oferit, ci despre ce trebuie să fie construit pe acel teren.

Pe marginea acestui subiect trebuie să se expună doar locuitorii municipiului Chișinău sau chiar ai țării. Referendumul e unica soluție pentru a ieși din impas politic.

Haideți să dăm guvernării o lecție de democrație politică”, a subliniat Dinari Cojocaru.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...