Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), astăzi, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a organizat un miting în sprijinul fostului Președinte al țării, președinte de onoare al formațiunii, Igor Dodon, în timp ce judecătorii examinau cererea Procuraturii de a prelungi cu 30 de zile termenul de arest la domiciliu al lui Igor Dodon, informează TRIBUNA.
Deputații Petru Burduja, Alla Darovannaia, Eduard Smirnov, Feodor Gagauz, Bogdan Țîrdea, Vladimir Odnostalco, Vasile Bolea, Irina Lozovan, Grigore Novac, consilierul municipal Dinarii Cojocari, istoricul Boris Șapovalov au venit în sprijinul lui Igor Dodon, subliniind caracterul politic al dosarului său penal.
„De asemenea, mai mulți vorbitori la miting au remarcat tendințele dictatoriale ale regimului de la guvernare, au vorbit despre politica social-economică eșuată din cauza incompetenței și iresponsabilității celor de la guvernare.
Participanții la miting au cerut autorităților să înceteze intimidarea și urmărirea penală a adversarilor politici și să acorde atenție problemelor oamenilor simpli. Totodată, în cadrul mitingului, au fost făcute chemări de demisie a Guvernului și a președintelui țării” – se spune într-un comunicat al socialiștilor.












