[ X ]
Breaking news12 Iunie 2022 10:00

Evenimentul săptămânii: Președinții Grupurilor Politice din Parlamentul European au cerut acordarea statutului de stat candidat Republicii Moldova

Evenimentul acestei săptămâni este adoptarea de către președinții Grupurilor Politice din Parlamentul European a declarației comune în care au cer acordarea statutului de stat candidat Republicii Moldova și Ucrainei la Consiliul European care va avea loc în 23-24 iunie curent, informează TRIBUNA.

„Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de curaj, hotărâre și viziune în contextul actual al unui război brutal de agresiune împotriva vecinului nostru european”, se arată în declarație.

De asemenea, se menționează că Parlamentul European este principalul susținător al parcursului european al Ucrainei și Republicii Moldova.

„Noi, Parlamentul European, am adoptat la 1 martie o rezoluție în care îi oferim Ucrainei o perspectivă europeană. Tot noi am adoptat la data de 5 mai, cu largă majoritate, o rezoluție, negociată de mine, prin care cerem acordarea statutului de stat candidat Republicii Moldova.

Este timpul ca și celelalte instituții europene să-și arate mai clar susținerea pentru parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova prin acordarea statutului de stat candidat pentru cele două țări.

Parlamentul European a înțeles că Republica Moldova este la fel de importantă pentru Uniunea Europeană ca Ucraina” – mai spun semnatarii documentului.

Amintim că, Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie 2022.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...