[ X ]
Important31 Mai 2022 18:00

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește o expoziție de costume populare

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, în aceste zile, o expoziție de costume populare. Cele 16 lucrări expuse reprezintă costume populare pentru femei și bărbați. Acestea au fost elaborate după modelele tradiționale din spațiul românesc, care erau purtate atât în zilele cotidiene, cât și cele de sărbătoare. Costumele au fost confecționate din pânză de cânepă, de in și de bumbac, cu broderie cu fir de lână sau mătase, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

Creațiile expuse au fost confecționate de reprezentantele comunității ”Șezătoarea Basarabia”, care, prin creațiile lor, mențin vie tradiția portului tradițional în Republica Moldova. În cadrul expoziției poate fi admirat și costumul interpretei de muzică populară, Ioana Căpraru.

Expoziția este organizată cu suportul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și al comunității ”Șezătoarea Basarabia”. Evenimentul are loc în contextul vizitei oficiale comune a Președinților de Parlament din Statele Baltice și Nordice (NB8), precum și a Zilei portului popular, marcată în luna iunie.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...