Cu siguranță, cel mai discutat și mediatizat eveniment al săptămânii, care a trezit numeroase reacții în spațiul public, a fost reținerea din 24 mai curent a ex-Președintelui Igor Dodon, precum și perchezițiile ce au avut loc la mai multe adrese, informează TRIBUNA.
Fostul șef al statului a fost reținut pentru 72 de ore, iar, ulterior, la 26 iunie curent, Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a decis plasarea politicianului în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor, fostul Președinte e acuzat de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului.
Igor Dodon a declarat în aceste zile că dosarul este unul politic.
„Stimați cetățeni, vreau să vă asigur că pentru fiecare element care prezintă interesul procurorilor eu am explicațiile și justificările necesare, pentru a înlătura orice suspiciune sau bănuială de corupție și ilegalitate. Acesta e un dosar politic cusut cu ață galbenă. Și sunt sigur că o judecată corectă și necontrolată politic îmi va da dreptate”, a spus el.







