[ X ]
Breaking news11 Mai 2022 17:21

Deputații se întrunesc în ședință

Joi, 12 mai, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia, informează TRIBUNA.

Proiectul ordinii de zi include mai multe proiecte de lege propuse pentru lectura a doua, inclusiv proiectul de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație; proiectul de lege pentru modificarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte; proiectul de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a unei linii electrice aeriene.

În prima lectură vor fi dezbătute proiectul de lege pentru modificarea Legii privind activitatea particulară de detectiv și de pază; proiectul de modificare a Legii asistenței sociale și Legii cu privire la serviciile sociale; proiectul pentru modificarea Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale.

Urmează a fi examinate și câteva proiecte de hotărâre – cel de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la participarea contingentului Armatei Naționale în cadrul Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL); privind numirea în funcție de membru al Curții de Conturi și un proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii privind grupurile parlamentare de prietenie.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...