Jurnalistul Victor Nichituș afirmă că unele acțiuni recente întreprinse de autorități înseamnă o asigurare că pacea va fi menținută la Nistru, informează TRIBUNA.
Jurnalistul a amintit și că Premierul Natalia Gavrilița a mulțumit echipei de negociatori care joi-seară s-au întâlnit la Varnița cu reprezentanții regiunii transnistrene.
„Detensionarea situației a fost posibilă datorită acestei întîlniri 1 + 1. Prelungirea de către Gazprom a contractului de livrarea a gazului metan și semnarea de către statul moldovean a contractului cu centrala de la Cuciurgan sunt semne că nu există vreo amenințare militară din partea regiunii transnistrene ori a trupelor staționate acolo”, a mai spus liderul de opinie.
Victor Nichituș a menționat, în context, că a fost primul comentator politic din spațiul pruto-nistrean care a sugerat că autoritățile militare ucrainene vor fi tentate să securizeze regiunea transnistreană.
„Risc să afirm că, distrugerea nodului de comunicații de la Maiakii din raionul Grigoriopol, regiunea transnistreană, care retransmitea în regiune postului de radio Maiak din Federația Rusă, a fost o măsură necesară de securizare a spațiului informațional din regiune. Alexei Arestovici, consilierul președintelui Zelenski, afirma recent că războiul din Ucraina, va depăși granițele țării sale și că „umbra războiului a căzut asupra Republicii Moldova”. În același timp oficialul ucrainean a dat asigurări că Ucraina nu va ataca teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, la TVR România, ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu a declarat că nu există amenințări la adresa Republicii Moldova care să vină din regiunea transnistreană ori Ucraina. Există așadar semne discrete care spun că pe întreg teritoriul Republicii Moldova va fi pace. Cel puțin în luna mai”, a conchis jurnalistul.







