[ X ]
Important27 Aprilie 2022 09:00

(ACUM 1 AN) Şedinţă convocată de Olga Cebotari

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 27 aprilie 2021.

Întrevederea lui Igor Dodon cu Dereck J. Hogan

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, la iniţiativa celui din urmă.

Detalii oferite de Vasile Năstase 

Deputatul fracțiunii parlamentare Platforma DA, Vasile Năstase, în cadrul unei conferințe, a comunicat detalii din cadrul Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus.

Anunţul lui Chiril Moțpan

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan a anunțat despre elaborarea unui proiect de lege cu privire la indexarea ajutoarelor pentru veteranii de război cu dizabilități severe.

Decizia CC privind SIS

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituționale prevederile legii conform căreia SIS a fost exclus din coordonarea șefului statului şi transmis în coordonare dublă – Parlament-Preşedinţie.

Conferinţa lui Ilan Şor

În cadrul unei conferinţe de presă, fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor a declarat că este gata să returneze suma de bani care i se impută și să o revendice apoi de la adevărații beneficiari ai fraudei din sistemul bancar moldovenesc.

Sondajul ASDM

Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova (ASDM) a prezentat rezultatele celui mai recent studiu sociologic „Vox Populi aprilie 2021”, care arăta că, în caz de alegeri parlamentare, Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi obţinut 39,7% Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – 37,6%; Partidul „Șor” – 10%. Alte partide nu ar fi trecut în Parlament.

Solicitarea lui Nicolae Pascaru   

Deputatul socialist, Nicolae Pascaru a solicitat Procuraturii Generale și directorului Serviciului Informații și Securitate „să verifice acțiunile unor persoane care activau în cadrul Președinției Republicii Moldova, dar care nu erau angajate și primeau bani de la o fundație străină”.

Mesaje speciale

Preşedintele Maia Sandu, Speakerul Zinaida Greceanîi, Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, liderul PSRM, Igor Dodon, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, liderul PDM, Pavel Filip, au adresat mesaje speciale cu ocazia Zilei Drapelului de Stat.

Boris Lupaşcu a renunţat la mandat

Fostul procuror, Boris Lupaşcu a renunţat la mandatul de judecător constituțional, chiar în ziua în care Curtea Constituțională examina actul prin care a fost numit magistrat.

Hotărâri ale Parlamentului – neconstituţionale

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale hotărârile Parlamentului privind anularea mandatului de judecător al CC al Domnicăi Manole şi privind numirea în funcţia de judecător al CC a lui Boris Lupaşcu.

Şedinţa CSS  

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) s-a convocat în ședință, pentru a audia informațiile și rapoartele privind situația la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Briefingul socialiştilor 

În cadrul unui briefing, deputații fracțiunii parlamentare a socialiștilor au anunţat că au înregistrat un proiect de lege ce prevedea anularea examenelor de bacalaureat.

Eveniment cu participarea Speakerului

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a participat la evenimentul de recepționare a unui lot de vaccin anti coronavirus din Republica Populară Chineză.

Şedinţă convocată de Olga Cebotari     

Vicepremierul pentru Reintegrare, Olga Cebotari a convocat o ședință de lucru consultativă lărgită, în regim online, cu participarea reprezentanților autorităților naționale de profil și a instituțiilor din sfera financiar-bancară.

Vladimir Cîssa – la Parlament

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Cîssa. Au fost discutate subiecte de pe agenda dialogului Legislativului RM şi Adunării Populare din autonomia găgăuză.

Discuţia Maiei Sandu cu antreprenorii  

Președintele Maia Sandu a discutat cu circa 70 de antreprenori din toată țara, reuniți online în cadrul ședinței Consiliului Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

sursa: Almanah Politic 2021

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...