[ X ]
Important16 Aprilie 2022 14:00

Înscrieri la ediția a VI-a a jocurilor intelectuale cu tematică electorală

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) desfășoară înscrierea la ediția a VI-a a jocurilor intelectuale cu tematică electorală  Ce? Unde? Când? în perioada 1-30 aprilie 2022, informează TRIBUNA.

Se pot înscrie la joc echipe formate din tineri și tinere cu vârsta cuprinsă între 17 și 21 de ani din orice regiune a țării. Înregistrarea se efectuează accesând următorul link.

Jocul se va desfășura la Chișinău, cu prezență fizică în data de 7 mai 2022. Locul desfășurării și detalii organizatorice vor fi comunicate echipelor înscrise.

Conceptul jocului „Ce? Unde? Când?” presupune că echipele participante vor trebui să răspundă la o serie de întrebări de logică și erudiție cu tematică electorală. Vedeți aici  și aici cum s-au desfășurat edițiile anterioare.

Jocul intelectual cu tematică electorală a avut loc pentru prima dată în septembrie 2017 și este organizat în parteneriat cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” implementat de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Din 2017 până în prezent, la concursul organizat de CICDE au participat în total peste 1000 de persoane din aproximativ 100 de instituții de învățământ. 

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...