[ X ]
Important12 Aprilie 2022 14:31

Parlamentul: Procesele de asigurare cu acte de identitate a cetățenilor Republicii Moldova vor fi optimizate

Proiectul de lege care prevede optimizarea proceselor de asigurare cu acte de identitate a cetățenilor Republicii Moldova va fi prezentat deputaților la una dintre următoarele ședințe plenare a Parlamentului, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la proiectul de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și a Legii cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova.

PROIECTUL reglementează modalitatea de depunere a cererii pentru obținerea actelor de identitate pentru copiii a căror părinți sau unic părinte se află peste hotarele țării, pe o perioadă mai mare de două luni.

În acest caz, cererea de eliberare a actelor de identitate va fi depusă de către autoritatea tutelară teritorială, în a cărei rază de competență teritorială  este locul aflării sau locul de plasament al copilului, cu prezența obligatorie a acestuia.

O altă prevedere se referă la posibilitatea de eliberare a actelor în baza împuternicirii emise prin intermediul Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice (MPower).

De asemenea, documentul prevede extinderea serviciilor de livrare a actelor de identitate la domiciliu, la reședința temporară sau la locul aflării titularului, prin introducerea serviciul electronic MDelivery.

Modificările propuse la Legea cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova vizează posibilitatea cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți cu domiciliul în străinătate, de a obține pașaportul cu mențiunea privind autorizația de emigrare printr-o procedură simplificată.

Această procedură presupune excluderea obligativității de a deține buletinul de identitate valabil, prezentării documentelor confirmative ce atestă radierea din evidența militară (pentru cei supuși militar) și a adeverinței privind predarea carnetului de pensionar (pentru persoanele beneficiare de prestații sociale).

Totodată, se propune reducerea termenului de examinare a cererii privind obținerea autorității de migrare, de la 30 la 20 de zile lucrătoare.

La solicitarea persoanei, termenele pentru eliberarea actelor de identitate și pentru obținerea autorizației de emigrare va putea fi examinată și în termeni mai restrânși.

Implementarea modificărilor ce se conțin în prezentul proiect de lege nu necesită mijloace financiare din bugetul de stat.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...