[ X ]
Comentarii12 Aprilie 2022 06:30

Expert, despre aderarea la UE: Nu există scurtătură... Contează foarte mult să ne facem temele

Ceea ce contează este să înțelegem și să gestionăm așteptările. Nu există scurtătură pentru procesul de integrare europeană, nu există scurtătură pentru a transforma țara și meniul sau modalitatea de a transforma țara este că trebuie să depui un efort pentru ca să te schimbi. În acest sens nu s-a inventat deocamdată o altă modalitate durabilă de transformare a unor țări post-sovietice pe continentul european decât procesul de integrare europeană și lucrul acesta deja l-au demonstrat țările din Europa Centrală și de Est”. Declarațiile au fost făcute de Iulian Groza, director al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), informează TRIBUNA.

În același timp – a adăugat expertul – înțelegem foarte bine că procesul acesta nu este unul totuși ireversibil.

„Nu poți să te culci pe urechea că ești membru al Uniunii Europene (UE) și să începi să faci lucruri care contravin principiilor și regulilor Uniunii Europene, fiindcă vezi că vin sancțiunile peste tine și îți taie bugetul, îți taie votul și poate și să te excludă, unii se autoexclud, cum am și văzut acest lucru. Contează foarte mult pentru Republica Moldova, fiind o țară mică, fiind foarte puternic astăzi conectată, probabil mai conectată decât alte țări din Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, să ne facem temele de acasă”, a subliniat el, în cadrul aceluiași interviu pentru Europa Liberă

Potrivit spuselor sale, făcutul temelor nu este un lucru simplu, mai ales în contextul actual.

„Republica Moldova este afectată de multiple crize și guvernul trebuie să le gestioneze. Evident că energia se diluează pentru a gestiona aceste crize. Sunt foarte multe lucruri pe care Republica Moldova trebuie să le facă… Este un proces deloc ușor”, a explicat el.

Totodată, Iulian Groza a punctat că, noi, chiar dacă suntem angajați într-un proces de implementare a Acordului de Asociere, mai avem foarte multe de realizat – „să ne punem casa în ordine și știm foarte bine că la capitolul justiției, la capitolul funcționării instituțiilor democratice în Republica Moldova mai avem foarte mult de lucru, inclusiv în partea care ține de implementarea acquis-ului comunitar, chiar dacă 70% din acquis-ul comunitar este inclus în Acordul de Asociere și o bună parte din el deja e și transpusă în legislația noastră, încă mai trebuie să facem multe ca să implementăm acest aquis.”

„Evident că etapa dată, în care noi, deja după 7 ani, implementăm Acordul de Asociere, ne ajută cumva să îndeplinim anumite capitole, anumite criterii și lucrul acesta trebuie să ne încurajeze, dar să înțelegem foarte bine că, cele de la două la patru mii de întrebări doar se vor rezulta în 10-15 mii de pagini de răspunsuri” – a menționat directorul IPRE referitor la chestionarul oferit Republicii Moldova cu privire la cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...