[ X ]
Important12 Aprilie 2022 11:09

ANTA: Ungaria a acordat cota suplimentară de 1000 autorizații pentru anul 2022

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează despre negocierile purtate cu Ministerul Inovației și Tehnologiilor al Ungariei pentru susținerea și încurajarea operatorilor de transport rutier, prin oferirea oportunităților de activitate în condițiile actuale impuse de criza de securitate din regiune, informează TRIBUNA.

În rezultat, a fost obținut contingentul suplimentar de 1000 autorizații pentru efectuarea transportului în tranzit pe teritoriul Ungariei cu unitățile de transport EURO III.

„Menționăm, că autorizațiile acordate de către partea ungară sunt valabile până la 31 ianuarie 2023.

Totodată, în urma unor discuții purtate de către Ambasada Republicii Moldova în Ungaria cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei în ceea ce privește semnarea unui Acord de liberalizare a transportului de mărfuri cu Republica Moldova, autoritățile ungare au exprimat întreaga deschidere, la nivel politic, pentru acordarea sprijinului solicitat de Republica Moldova atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE.

Referitor la evoluția subiectului respectiv vom reveni cu informații suplimentare” – se spune într-un comunicat de presă.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...