Evenimentul acestei săptămâni este Conferința donatorilor „Moldova Support Platform” – organizată la 5 aprilie curent la Berlin, Germania, informează TRIBUNA.
Scopul evenimentului, co-găzduit de Germania, Franța și România și la care au luat parte 47 de participanți: statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia precum și reprezentanți ai instituțiilor financiare și organizațiilor internaționale, a fost intensificarea sprijinului internațional și al Uniunii Europene pentru țara noastră.
Delegația Republicii Moldova a fost condusă de Prim-ministrul Natalia Gavrilița și a participat în cadrul grupurilor de lucru tematice constituite pe 5 piloni, după cum urmează: efort umanitar – gestionarea fluxului de refugiați și relocarea acestora în statele europene; energie – sprijinirea securității energetice a Republicii Moldova; lupta împotriva corupției – susținerea guvernului în implementarea agendei ambițioase de reforme, inclusiv în domeniile justiției, combaterii corupției și promovării dezvoltării economice; managementul frontierelor – afaceri interne și gestionarea eficientă a frontierelor; asistența financiară – creșterea rezilienței socio-economice.
Șeful Guvernului a mulțumit pentru organizarea întrunirii, subliniind că mizează pe rezultate tangibile și decizii concrete, aprobate în interesul oamenilor din Republica Moldova, care sunt în așteptarea depășirii crizelor și continuării procesului de integrare europeană.
La rândul lor, miniștrii de Externe din Germania, Franța și România au menționat că țările lor vor rămâne alături de Republica Moldova, atât în perioada crizelor generate de război, cât și în procesul de integrare europeană, sprijinind eforturile țării noastre în reformarea domeniilor-cheie.
În cadrul conferinței, statele participante au anunțat că vor susține Republica Moldova cu un pachet financiar în valoare de peste 659 milioane de euro, ce include asistență financiară directă pentru bugetul țării, granturi și credite concesionale orientate pe implementarea reformelor și europenizarea țării noastre.








