[ X ]
Breaking news6 Aprilie 2022 10:10

Reformă la CNPF. Dumitru Alaiba a anunțat o nouă inițiativă legislativă!

Numărul membrilor Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) va fi redus de la 5 la 3, informează TRIBUNA.

„Ieri am înregistrat, împreună cu colegii, un proiect ce are scopul de a debirocratiza și simplifica structura unui instituții foarte importante – CNPF. Consiliul de administrație al instituției are 5 membri, noi am propus să fie 3”, a anunțat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit spuselor sale, reducerea numărului de membri va genera: mai mare eficiență în decizii, structură simplificată, rapiditate în luarea deciziilor, economii de resurse financiare – aproximativ 5 milioane de lei.

Deputatul a mai spus că, numărul de 5 membri a fost introdus în lege în 1998 și nu a mai fost revăzut.

Amintim că, în septembrie 2021, majoritatea parlamentară a demis membrii Consiliului de administrație al CNPF. Ulterior, au fost numiți: Cornelia Cozlovschi – președinte, Adrian Gheorghiță și Vitalie Lemne – vicepreședinți.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...