[ X ]
Important4 Aprilie 2022 14:27

Maia Sandu: Nu vedem lucruri care ar indica o schimbare majoră pe teritoriul Transnistriei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu confirmă depistarea unor cazuri când unii membri ai misiunii de pacificare din regiunea transnistreană au marcat echipamentele militare cu simboluri ale războiului, transmite TRIBUNA.

„Au fost raportate cazuri când unii membri ai misiunii de pacificatori, reprezentanți ai Federației Ruse, aveau însemnele războiului. Ei au fost avertizați că lucrul acesta este ilegal. Consider că însemnele respective trebuie interzise și trebuie sancționată orice formă de promovare a războiului pe teritoriul țării noastre”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, Președintele a venit cu unele precizări referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la creșterea numărului de militari ruși în regiunea Transnistriei.

„Pacificatorii intră în regiunea Transnistriei prin punctele de trecere gestionate de organele constituționale din Republica Moldova. Astfel, nu există o creștere și nu are cum să se întâmple o asemenea creștere, fără ca organele constituționale să cunoască acest lucru.

Pe moment nu se confirmă nici din informațiile noastre, nici dintre cele ale partenerilor externi. Nu vedem lucruri care ar indica o schimbare majoră pe teritoriul Transnistriei. Totuși, rămânem vigilenți, întrucât situația se poate schimba oricând”, a subliniat Maia Sandu.

Amintim că, zilele trecute, pe contul unui canal de Telegram au fost publicate imagini cu echipamente militare din Transnistria pe care au apărut simboluri asemănătoare cu litera „P”.

Doina Buruiană

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...