[ X ]
Important31 Martie 2022 07:00

Deputat al PAS, despre legea privind neutralitatea - propusă de BCS: Acest statut impune și costuri

Ana Racu, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, fiind întrebată despre proiectul de lege privind neutralitatea Republicii Moldova – propus de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a spus că deocamdată inițiativa n-a intrat în procedură legislativă, urmează să se ia o decizie în sensul acesta și o să fie publică, informează TRIBUNA.

„Statutul de neutralitate înseamnă neimplicarea în război, este o garanție de pace, înseamnă excluderea riscului de a primi baze militare pe teritoriul țării. Și asta înseamnă că noi nu putem desfășura sub nicio formă operațiuni de război pe teritoriul Republicii Moldova. Cu toate acestea, statutul de neutralitate impune și niște costuri, și niște acțiuni, dar asta nu înseamnă că militarii moldoveni nu pot participa în misiuni de menținere a păcii. În sensul acesta avem și rezultate, avem foarte buni specialiști care au participat în operațiuni internaționale de menținere a păcii, deci asta nu înseamnă că nu trebuie să avem militari pregătiți, profesioniști”, a declarat ea în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Ea a remarcat că „în mod special acum s-au conturat aceste necesități, pentru că într-o criză oamenii vor să aibă niște garanții.”

„În mod special, aceste garanții se pot cere sau impune în virtutea unor documente internaționale la care aderă mai multe state. Eu cred că acum este un moment oportun în care ar trebui să insistăm pe aceste garanții, pentru că o țară mică are nevoie de suportul puterilor mari, asta așa a fost de-a lungul istoriei, mai ales iată acum, ca să fac o paralelă în contextul războiului din Ucraina, dar și în contextul soluționării diferendului transnistrean. După cum știți, formatul de negocieri „5+2” acum nu este funcțional, dar nu putem spune că este exclus total dialogul, noi avem un dialog cu autoritățile autoproclamatei regiuni transnistrene”, a mai spus Ana Racu.

Totodată, deputatul a menționat că „s-ar putea să fie reconfigurate anumite lucruri în urma războiului și nu putem afirma acum ce statut va avea Rusia și, în funcție de asta, și regiunea transnistreană va suporta anumite modificări inclusiv ale situației de acolo și din perspectiva securității.”

Cu referire la faptul dacă se apropie momentul ca la modul cel mai serios să se discute despre identificarea unei soluții durabile pentru dosarul transnistrean, reprezentantul PAS a declarat: „Cred că ar fi un moment oportun cel puțin de a puncta niște lucruri principiale și în sensul acesta demersul nostru referitor la depozitul de muniții și referitor la trupele militare din regiunea respectivă rămâne stabil și a fost spus de la cele mai înalte tribune, inclusiv avem și o rezoluție ONU în sensul acesta.”

Cristina Gurez 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...