[ X ]
Important30 Martie 2022 15:58

Recomandările făcute de CSS pentru instituțiile responsabile de combaterea corupției

Subiectul combaterii corupției mari a fost discutat la ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, cu informații despre măsurile întreprinse de autorități pe cazurile de corupție mare au venit Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate. În cadrul ședinței s-a discutat și despre constrângerile întâlnite în procesul de investigare a furtului miliardului, precum și a altor fraude mari și abuzuri.

Membrii CSS au accentuat necesitatea unei finalități cât mai rapide pe cauzele respective de corupție și recuperarea mijloacelor financiare și a activelor furate de la cetățenii Republicii Moldova. În context, Consiliul Suprem de Securitate a făcut mai multe recomandări instituțiilor responsabile de combaterea corupției, și anume:

– Ministerul Justiției, în colaborare cu Procuratura Generală, să elaboreze modificările legislative necesare pentru reducerea oportunităților de abuz de drept în procesele de investigare și de examinare în instanță; să elaboreze instrumentele legislative pentru creșterea eficienței recuperării activelor obținute în mod fraudulos;

– Procuratura Generală – să adopte strategii de investigare care să accelereze finalitatea atât pe episoade separate din dosarele complexe, cât și pe dosarele complexe de investigare a fraudelor și corupției mari;

– Consiliul Superior al Magistraturii – să consolideze efortul de asigurare a integrității judecătorilor;

– Parlamentul – să adopte în mod prioritar modificările legislative necesare pentru consolidarea capacității organelor de investigare și de examinare a cauzelor în instanță.

Doina Buruiană

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...