Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor consideră că Președintele Maia Sandu trebuie să meargă la Moscova pentru a renegocia contractul cu Gazprom. Declarații în acest sens au fost făcute după ce reprezentanții guvernării au anunțat că Moldova va plăti, din 1 aprilie, peste o mie de dolari pentru mia de metri cubi, dublu față de prețul actual, informează TRIBUNA.
Potrivit lui, dacă situația nu va fi rezolvată, iar prețul gazului va crește din nou, acest lucru va duce la sărăcirea populației, pentru că va urma o scumpire în lanț la toate produsele și serviciile.
„Credeam că surprizele legate de scumpiri să-u terminat, însă nu a fost să fie. Cu această guvernare defectuoasă, surprizele vor continua. Din 1 aprilie, prețul gazului se va dubla. Ce înseamnă acest lucru? Sărăcirea poporului, pentru că prețurile vor crește și mai mult. Știm fiecare dintre noi că această situație nu poate continua la nesfârșit. Astăzi sunt conștient că ieșirea din această situație este demisia lor de onoare. Dar îmi dau seama că ei nici onoare n-au. Pentru a rezolva acum această situație este să-și facă valiza, să urce în avion și să plece la Moscova pentru a renegocia contractul cu Gazprom”, a declarat Ilan Șor.
Politicianul a mai declarat că, cetățenii trebuie să înțeleagă că, pentru a scăpa de crize, singura soluție este ca această guvernare este să plece. El e reiterat solicitarea privind demisia in corpore a acestei guvernări și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.







