Jurnalistul Victor Nichituș constată că există un angajament politic ferm al Republicii Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană (UE) și, totodată, înțelegerea faptului că procesul dat este unul de durată – probabil durata integrării Republicii Moldova în UE va dura mai mult decât a României, informează TRIBUNA.
În opinia sa, principalele motive ale duratei lungi de integrare a statului moldovean în structurile europene țin de costul ridicat al reformelor și de procesul de reglementare al diferendului transnistrean.
Jurnalistul, într-un comentariu pe Facebook, a precizat în context că, potrivit ministrului Popescu, decidenții politici din regiunea transnistreană și-au arătat disponibilitatea de a păstra pacea.
„Ca măsură de descurajare a desfășurării unor scenarii negative autoritățile moldovene au semnat un acord privind acceptarea unui sprijin operațional acordat de Frontex. Frontex, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, a fost înființată în 2004 cu scopul de a sprijini statele membre ale UE și țările asociate spațiului Schengen în protejarea frontierelor externe ale spațiului UE. Semnarea acordului cu Frontex și venirea acestei Agenții la granița Republicii Moldova cu Ucraina este un semnal mai mult decât simbolic.
Pe de altă parte, autoritățile moldovene au anunțat, de mai multe ori, că nu renunță la statutul de neutralitate. Cel mai probabil, în aceste zile el este discutat cu toți cei care vin la Chișinău, fie ei înalți oficiali ai UE ori ai Statelor Unite ale Americii.
Amintesc că șeful Departamentului de Stat, Antony Blinken, aflat la Chișinău, a atras atenția, pozitiv, la statutul de neutralitate al Republicii Moldova”, a notat el, concluzionând: „Toate aceste semnale prezente în spațiul public arată că autoritățile moldovene își negociază discret statutul pe care îl va avea Republica Moldova în viitorul context economic și de securitate care se va construi după încetarea războiului din Ucraina.”
Potrivit liderului de opinie, sunt semne că, după încetarea războiului din Ucraina, spațiul dintre Prut și Nistru rămâne în continuare asociat la Uniunea Europeană, cu drepturi pentru cetățenii moldoveni de a circula în UE și cu o creștere a proceselor integraționiste efectuate de statul român, economice/energetice, dedicate Republicii Moldova.
„Menținerea statutului de neutralitate și de nealiniere la sancțiunile UE/Statele Unite la adresa Federației Ruse dau o șansă ridicată încheierii proceselor de reîntregire pașnică cu regiunea transnistreană”, a subliniat Nichituș.
Cristina Gurez







