TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 19 martie 2021.
Ajutor de la Igor Dodon
Igor Dodon, liderul socialiștilor, a avut o întrevedere cu familia Gamarța din satul Roşcanii de Sus, raionul Rezina, care educa 7 băieți cu vârste cuprinse între 1 an și 18 ani. Igor Dodon le-a oferit suport financiar pentru construcţia casei, dar şi mai multe daruri.
Şedinţa CNESP
Aureliu Ciocoi, Premierul interimar al Republicii Moldova, a condus şedinţa Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), care a stabilit un şir de noi reguli în contextul pandemiei de COVID-19.
Solicitarea lui Alexandr Stoianoglo
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo a solicitat ridicarea imunității deputaților fracțiunii Partidul „Șor”, Denis Ulanov și Petru Jardan. Despre aceasta a comunicat Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în cadrul ședinței Parlamentului. Denis Ulanov s-a declarat convins că îşi va demonstra nevinovăţia.
Decizia Curții Constituționale
Curtea Constituțională a respins cererea de suspendare a acțiunii Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 47-IX din 16 martie 2021 privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru.
Comisie specială
Parlamentul a adoptat Hotărârea cu privire la constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea unor proiecte de legi pentru modificarea legislației privind prevenirea și combaterea îmbogățirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate și a încălcării regimului juridic al restricțiilor și limitărilor.
Un nou partid
Fostul primar general interimar al capitalei, fost consilier municipal, Ruslan Codreanu, a anunţat că partidul său – „Puterea Oamenilor”, a fost oficial înregistrat la Agenția Servicii Publice.
Discuţia Maiei Sandu cu diaspora
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat, live, pe Facebook, cu cetățenii moldoveni din Germania.
sursa: Almanah Politic 2021







