Scopul evenimentului constă în elaborarea unui proiect de hotărâre pentru perfecționarea procedurilor electorale și implementarea recomandărilor formulate de actorii naționali și internaționali. La ședință au participat membri ai CEC, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai partidelor politice, societății civile, ex-funcționari electorali și parteneri externi.
În cuvântul său de salut, Angelica Caraman, Președintele Comisiei Electorale Centrale, a apreciat interesul și implicarea celor prezenți în procesul de îmbunătățire a Codului electoral și legislației conexe. Totodată, și-a exprimat convingerea că aportul tuturor părților interesate în acest proces va duce la elaborarea unui document complex, care va exclude lacunele existente și aspectele problematice ale proceselor electorale din țara noastră.
La primul atelier, din cele patru planificate, a fost prezentată viziunea generală de reformare a sistemului organelor electorale și modificările propuse în acest sens. Sugestiile de modificare, prezentate de Pavel Postica, Vicepreședinte CEC, au vizat, în special, mandatul, organizarea și activitatea Comisiei, precum și constituirea și funcționarea organelor electorale inferioare.
Alt subiect discutat de către participați și prezentat de secretarul CEC, Alexandr Berlinschii, a ținut de îmbunătățirea prevederilor legale ce se referă la particularitățile constituirii și funcționării secțiilor de votare peste hotarele țării și pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria).







