[ X ]
Important16 Martie 2022 12:39

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat repartizarea a 207 milioane lei pentru acordarea premiului anual

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat repartizarea din bugetul de stat a mijloacelor financiare în sumă de 207 754 200 lei pentru  acordarea premiului anual. Premiul va fi acordat pentru rezultatele activității în anul 2021 și va fi repartizat  personalului din unităţile bugetare. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

Potrivit documentului, pentru autoritățile publice centrale vor fi redistribuite mijloace financiare în sumă de 93 273 700 lei, iar către bugetele locale vor fi efectuate transferuri în sumă de 114 480 500 lei. Mijloacele financiare urmează să fie alocate sub formă de transferuri cu destinație specială.

Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art.3, lit. f) din Legea bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021, care autorizează Guvernul să repartizeze autorităților publice centrale și locale, alocații în vederea asigurării prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar, inclusiv pentru acordarea premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2021. În acest sens, în bugetul de stat pentru anul curent au fost aprobate alocații în valoare de 592 milioane lei.

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...