[ X ]
Breaking news14 Martie 2022 05:59

Premierul Gavrilița, despre aderarea la NATO și un referendum privind unirea cu România

Prim-ministrul Natalia Gavrilița spune că Republica Moldova dorește integrarea în Uniunea Europeană (UE), însă nu și la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (n.r – OTAN în română, NATO – în engleză), informează TRIBUNA.

Premierul, în cadrul unui interviu pentru euronews.com, a spus că „noi cunoaștem că procesul de integrare europeană este un lung proces de transformare”.

„În același timp, având în vedere securitatea acestei regiuni, oferirea statutului de candidat ar fi un semnal foarte important pentru cetățenii țărilor care au depus cerere de aderare la UE, ei ar înțelege că sunt bineveniți într-o lume liberă. Că ei sunt bineveniți într-o Uniune unde, după cum știți, valorile democratice, statul de drept, respectarea drepturilor umane și a dreptului internațional sunt principii fundamentale. Și desigur, noi suntem pregătiți să ne facem temele pentru acasă, astfel încât să atingem standardele necesare pentru a adere la UE”, a declarat oficialul.

Fiind întrebată dacă, după cum spun unele partide, ar trebui să aibă loc un referendum pentru ca Moldova să se unească cu România și astfel să ajungă în UE și NATO, Natalia Gavrilița a spus că la moment nu se discută o asemenea opțiune.

Totodată, Premierul a spus că aderarea la NATO a Republicii Moldova e exclusă.

„Principiul de neutralitate este indicat în Constituție și noi vom aspira la integrarea în UE, însă nu și la integrarea în NATO”, a conchis șeful Guvernului.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...