Analistul politic, Dionis Cenușa s-a referit la sursele financiare disponibile pentru consolidarea eficienței energetice în următorii trei ani și afirmă că este nevoie de un management foarte bun al acestor bani, pentru ca rezultatele să fie maxime, informează TRIBUNA.
Potrivit expertului, Moldova dispune de circa 75 mil. euro (majoritatea sub formă de împrumuturi) pentru a avansa pe calea eficienței energetice în perioada 2022-25: 1) BERD – 30 mil. euro; BEI – 30 mil. euro; Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP) – 2,6 mil. euro (grant) și 12,4 mil. euro (împrumut); Fondul fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic – 500 mii euro.
Deci, din suma totală de aproape 75 mil. euro circa 3 milioane sau 4% sunt granturi, bani care nu trebuie întorși”, a punctat el.
Dionis Cenușa a remarcat că, „din acest considerent, este necesar un management impecabil al banilor împrumutați pentru a obține rezultate maxime și a reduce consumul de energie în Moldova.”
Cristina Gurez







