[ X ]
Important24 Februarie 2022 12:10

Fost deputat: În lumina (întunecată) a acestui război devine și mai limpede pentru basarabeni, că doar Unirea grabnică cu România, ne poate adăposti

Fostul deputat Valeriu Munteanu afirmă că, în contextul actual, Unirea Republicii Moldova cu România este unica soluție, informează TRIBUNA.
„În dimineața zilei de azi președintele Federației Ruse, tiranul Vladimir Putin a ordonat începerea războiului împotriva Ucrainei. Și războiul a început. Se aruncă bombe, curge sânge și mor oameni. Nevinovați.
În lumina (întunecată) a acestui război devine și mai limpede pentru basarabeni, că doar Unirea grabnică cu România, mama noastră, ne poate adăposti de ghearele însângerate ale lui Putin, care odată ajuns la Nistru, s-ar putea să nu se oprească. Și nu se va opri”, a declarat el, într-o postare pe Facebook.
Valeriu Munteanu a spus că vrea să creadă și speră că „autoritățile de la Chișinău și București vor găsi înțelepciune și determinare pentru acest act izbăvitor, ori oamenii de pe ambele maluri ale Prutului vor cu putere Unirea.”
„Astfel, Republica Moldova va deveni din ziua următoare, nu doar România, ci va ajunge în UE și mai ales în NATO, unicul zid în fața fascismului lui Putin.
Este o oportunitate istorică unică, pe care nu avem dreptul să o ratăm”, a subliniat politicianul.
Cristina Gurez
Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...