[ X ]
Important22 Februarie 2022 17:00

Președintele Parlamentului, la Baku, a discutat cu omologul său 

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu a avut o discuție cu omologul său din Republica Azerbaidjan, Sahiba Gafarova, în cadrul căreia oficialii au abordat mai multe subiecte de actualitate pentru țările noastre, transmite TRIBUNA.

„Fiind însoțit de colegii mei, deputatul PAS, membru al grupului de prietenie Moldova-Azerbaidjan, Vitalie Jacot și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, am convenit să intensificăm și să dezvoltăm relațiile la nivelul grupurilor parlamentare și a celor guvernamentale. Am trecut în revistă situația social-economică a celor două state, transmițând o dată în plus invitația noastră pentru companiile azere să vină să investească în Republica Moldova”, a declarat Igor Grosu.

De asemenea, Președintele Parlamentului și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul umanitar oferit cetățenilor noștri de-a lungul anilor prin proiecte culturale, energeticei, dar și cele din sistemul medical în perioada pandemiei.

„Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Chișinău și Baku, iar dinamica acestora este una pozitivă. Am pornit ambele țări din același punct, avem multe lucruri în comun și chiar dacă geografic suntem departe, credem că putem fi mai aproape. În toți acești ani, țările noastre și-au susținut reciproc suveranitatea și integritatea teritorială în granițele recunoscute pe plan internațional. Suntem membri ai Parteneriatului Estic și ne confruntăm cu aceleași provocări de securitate și dezvoltare economică”, a subliniat speakerul Grosu.

Totodată, în cadrul dialogului, oficialii au discutat despre importanța interacțiunii în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, Azerbaidjan fiind mereu un partener de încredere a Republicii Moldova.

La finalul discuției, Igor Grosu a înmânat o invitație oficială omologului său, Sahiba Gafarova, să viziteze Republica Moldova.

Amintim că, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu întreprinde, în zilele de 21-24 februarie curent, o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitația Președintelui Parlamentului (Milli Majlis) acestei țări, Sahiba Gafarova.
Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...