Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a rămas doar cu directorul general Serghei Merjan – numit în funcție la 27 octombrie 2021, și doi consilieri pentru soluționarea contestațiilor – Eugenia Eni și Angela Nani, după ce în ultimele săptămâni au avut loc o serie de revocări din funcții de către Parlament, informează TRIBUNA.
Toată istoria a început la 14 ianuarie 2022, când deputatul Dumitru Alaiba, șeful Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a anunțat că la ANSC „pe intern, se întâmplă lucruri interesante. De fapt, e chiar război deschis după numirea de Parlament a noului Director General al ANSC – 3 luni în urmă”.
„La mine pe masă acum sunt două sesizări: Prima (venită pe 27 decembrie 2021) semnată de Directorul General, care solicită parlamentului revocarea a doi consilieri din ANSC. A doua (venită pe 29 decembrie 2021) semnată de trei consilieri ANSC, care solicită revocarea Directorului General al ANSC. Ambele adresări sunt conform legislației”, a precizat Alaiba.
În cele din urmă, Parlamentul, la 4 februarie curent, a decis să o revoce pe Irina Gutnic – din funcția de director adjunct, consilier al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), care a doua zi, în cadrul unei conferințe de presă, a acuzat majoritatea parlamentară că a mimat concursul pentru șefia ANSC și a anunțat că va ataca decizia deputaților în instanța de judecată.
Totodată, la 16 februarie, Comisia sus-menționată a decis că, activitatea ANSC a fi optimizată, urmând să fie lichidată funcția de director general adjunct al instituției.
Ulterior, Alaiba a mai anunțat despre trei cereri de demisie din funcțiile de consilieri ai ANSC. Petru Oprea și Iacob Plămădeală au fost eliberați de Parlament la 10 februarie curent, iar pentru suplinirea celor două funcții a fost declarat concurs. De asemenea, Alexandru Ciuș a fost eliberat în ședința plenară din 17 februarie – din data de 25 februarie curent.
Cristina Gurez







