[ X ]
Important18 Februarie 2022 14:00

Igor Grosu către noul Ambasador al SUA: Ne dorim consolidarea cooperării interparlamentare

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii (SUA) în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, transmite TRIBUNA.

Șeful Legislativului l-a felicitat pe diplomatul american cu ocazia numirii sale în funcție și i-a urat succes în activitatea diplomatică.

Igor Grosu a remarcat că anume astăzi, 18 februarie, se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii. În acest sens, Președintele Parlamentului și-a exprimat recunoștința pentru suportul acordat de SUA de-a lungul timpului.

„În această perioadă, Statele Unite ale Americii ne-au oferit suport în diverse domenii, printre care infrastructură, business, agricultură, IT, combaterea corupției, reformarea justiției. Acest lucru ne ajută inclusiv să consolidăm instituțiile statului”, a menționat Președintele Parlamentului.

De asemenea, Speakerul Igor Grosu a menționat că-și dorește consolidarea și fortificarea cooperării interparlamentare.

În cadrul întrevederii, oficialii au mai discutat despre prioritățile Parlamentului de legislatura a XI-a, printre care figurează combaterea corupției, reforma justiției, asigurarea securității energetice.

„Prioritatea zero este reforma justiției și lupta cu corupția, un domeniu în care Statele Unite ne-a ajutat enorm cu expertiză și vom avea nevoie în continuare în implementarea pre-vettingului. Chiar azi dimineață am semnat acest proiect de lege și va merge spre promulgare la Președinție. O altă prioritate pentru noua guvernare este asigurarea energetică, iar aici ne dorim să diversificăm resursele prin realizarea unor proiecte importante de eficiență energetică, de surse regenerabile”, a punctat Igor Grosu.

Ambasadorul Kent D. Logsdon a menționat, în acest sens, că SUA sunt, în continuare, dispuse să ofere suport și consultanță în implementarea agendei de reforme.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...