[ X ]
Important16 Februarie 2022 13:49

Nicu Popescu: În următoarele luni Agenda de Asociere va trece prin procedurile de coordonare interne ale UE și în final va fi adoptată oficial 

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a participat la prima ședință din acest an a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, reuniune ce a fost dedicată planificării activității autorităților în contextul implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, transmite TRIBUNA.

În cadrul reuniunii prezidate de Prim-ministrul Natalia Gavrilița, membrii Guvernului au aprobat de principiu proiectul Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2021-2027.

„În următoarele luni Agenda de Asociere va trece prin procedurile de coordonare interne ale UE și în final va fi adoptată oficial prin procedura scrisă în cadrul Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Agenda vine să prioritizeze implementarea unor elemente din Acordul de Asociere precum și să contribuie la dezvoltarea și aprofundarea dialogului cu Uniunea Europeană pe noi domenii de cooperare, lucru ce va permite Republicii Moldova să beneficieze la maxim de beneficiile oferite de piața europeană.

„Aprobarea proiectului Agendei de Asociere ne permite să demarăm procesul de pregătire a unui nou document național de planificare a implementării Acordului de Asociere. În gestionarea acestui proces, MAEIE va coopera strâns cu Cancelaria de Stat”,  a punctat ministrul Nicu Popescu.

Cristina Pendea  

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...