[ X ]
Important11 Februarie 2022 11:00

Ședință: Au fost examinate aspectele juridice privind implementarea procesului de vot prin internet!

Membrii grupului pentru elaborarea conceptului și planului de acțiuni privind digitalizarea procesului electoral și pilotarea votului electronic ca metodă alternativă de vot au discutat și analizat aspectele juridice privind implementarea procesului de vot prin internet. Ședința a fost organizată în format online, informează TRIBUNA.

Dezbaterile s-au axat pe necesitatea respectării dreptului la vot al cetățeanului și secretul votului, egalitatea votului electronic și celui pe hârtie, precum și asigurarea securității procesului de votare.

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe elemente de procedură privind votul electronic din perspectiva reglementării juridice. Astfel, cei prezenți s-au referit la votul multiplu, rolul și implicarea organelor electorale în proces, modalitatea de numărare a voturilor, listele electorale utilizate și mecanismul de monitorizare a alegerilor.

S-a făcut referire inclusiv la experiența altor state și posibilitatea transferului de bune practici privind reglementarea juridică a votului electronic.

Totodată, se va ține cont și de recomandările Consiliului Europei în ceea ce privește votarea de la distanță în spațiile necontrolate, posibilitatea supravegherii publice a votului prin internet, existența canalelor independente pentru asigurarea verificării votării, resursele umane și materiale necesare.

La sfârșitul întrunirii participanții au convenit să vină cu propuneri ulterioare, în funcție de competențele deținute, în vederea realizării unui concept comun de reglementare juridică a votului prin internet.

La următoarea ședință a Grupului de lucru, urmează să fie analizate și discutate aspecte privind asigurarea securității în implementarea votului prin internet.

Amintim că, în cadrul ședințelor precedente a fost elaborat conceptul și planul de acțiuni privind digitalizarea procesului electoral și pilotarea votului electronic ca metodă alternativă de vot. La fel, a fost analizată modalitatea de identificare a alegătorului prin mijloace digitale.

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...