[ X ]
Important30 Ianuarie 2022 07:00

Mai e vreo șansă ca Mișcarea Politică „UNIREA” să-și reia activitatea? Declarație: Se pare că schimbarea liderilor la conducerea unor partide...

Mișcarea Politică „UNIREA” – constituită la 15 ianuarie 2020 de Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Popular Românesc  și Uniunea Salvați Basarabia (n.r. – aceste două partide formează în prezent Alianța pentru Unirea Românilor), înainte de alegerile parlamentare anticipate din 2021, a anunțat că-și suspendă activitatea, după ce, urmare a mai multor discuții, nu s-a ajuns la un consens cu privire la participarea în cadrul scrutinului. Pentru TRIBUNA, Vitalia Pavlicenco, membru al Biroului Permanent Central al Partidului Național Liberal (PNL) a vorbit despre o posibilă revenire în prim-planul politicii în acest format.

„Regret, dar trebuie spus că exact PNL a fost, poate, cel mai corect subiect din cadrul Blocului UNIREA (n.r. – denumirea Mișcării Politice „UNIREA” în alegeri), în toate acțiunile. Colegii, însă, nu au dorit să se meargă repetat în aceeași formulă și la ultimele alegeri… Însă ne-am despărțit amiabil după deciziile luate individual, anvizajând o posibilă revenire”, a declarat ea.

Cu referire la faptul dacă este sau nu un capitol încheiat activitatea acestei structuri, Vitalia Pavlicenco a subliniat:

„Nu noi am fost și nici nu suntem cei care să fim contra continuității Blocului UNIREA, dar se pare că schimbarea liderilor la conducerea unor partide le-a schimbat acestora și viziunea asupra regăsirii unioniștilor împreună… Dar să sperăm că îi va lumina Dumnezeu…”.

TRIBUNA amintește: La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Partidul Liberal și Uniunea Salvați Basarabia au decis să meargă împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor (fostul Partid Popular Românesc). Partidul Unității Naționale a mers separat în alegeri, iar Partidul Național Liberal a decis să nu participe.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...