TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 29 ianuarie 2021.
Întrevederea Maiei Sandu cu Sandor Szabo
Preşedintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo, cu care a discutat chestiuni ce ţineau de colaborarea bilaterală dintre cele două ţări.
Şedinţă la Preşedinţie
Șeful statului, Maia Sandu a convocat într-o ședință factorii de decizie de la mai multe instituții responsabile de ajutorarea oamenilor și a sectorului economic în contextul crizei social-economice provocate de pandemia COVID-19.
Întâlnirea Irinei Vlah cu ambasadorii
Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei, a avut o întâlnire cu ambasadorii și reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.
Videoconferinţă cu participarea conducerii PDM
Președintele PDM, Pavel Filip, președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov și secretarul general, Alexandru Jizdan au participat la o videoconferință cu reprezentanții socialiștilor şi democraților în Parlamentul European (S&D) și ai Partidului Socialiștilor Europeni (PES), dar și ai fundațiilor afiliate, cu care Partidul Democrat colaborează de mai bine de 20 de ani.
Conferinţa lui Thomas Mayr-Harting
Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, în cadrul unei conferinţe de presă, a făcut bilanţul vizitei sale în Moldova.
Solicitarea lui Alexandru Slusari
Președintele fracțiunii parlamentare Platforma DA, vicespeakerul Alexandru Slusari a cerut audieri în cadrul comisiilor parlamentare economie, buget și finanțe și protecție socială, sănătate și familie pe subiectul situației create la Î.S. Institutul Național de Cercetări și Proiectări în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Arhitecturii „URBANPROIECT”.
Sesizarea PAS
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate s-a adresat Curţii Constituționale cu solicitarea ca instanţa să se expună cu privire la dreptul cetățenilor de a primi un salariu minim cel puțin egal cu minimul de existență.
Noi lideri locali ai PDM
Organizaţiile locale ale Partidului Democrat din Moldova din Gura Galbenei şi Valea Perjei, raionul Cimişlia, şi-au ales noii lideri – Ludmila Casian şi Elena Batîru. La evenimentele respective a participat şi Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
Audieri la Parlament
Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, condusă de deputata Inga Grigoriu, a organizat audieri în problema patrimoniului Î.M. „Moldcarton” S.A. în proces de insolvabilitate.
sursa: Almanah Politic-2021







