[ X ]
Important25 Ianuarie 2022 15:21

Pregătiri pentru ședința comună a Guvernelor de la Chișinău și București

Aspectele privind organizarea ședinței comune a Executivelor de la Chișinău și București au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, cu șeful Cancelariei Prim-ministrului României, Mircea Abrudean, transmite TRIBUNA.

În contextul planificării ședinței comune a Guvernelor, oficialii au trasat eventuale subiecte care ar putea fi abordate, menționând importanța documentelor bilaterale ce urmează a fi semnate în domenii de interes reciproc. Potrivit unui comunicat de presă, urmează a fi semnat Acordul interguvernamental pentru asistență tehnică și financiară nerambursabilă, în valoare de 100 milioane de euro. În baza acestuia, România va continua să acorde suport în implementarea agendei de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova.

„Vă mulțumesc pentru suportul constant acordat țării noastre și îmi exprim încrederea că numeroasele proiecte bilaterale se vor materializa și în continuare, cu impact major pentru oameni. Avem proiecte de infrastructură, dar să nu uităm și de cele sociale – din domeniul educației, sănătății, culturii, care sunt apreciate de cetățeni”, a subliniat Dumitru Udrea.

La rândul său, Mircea Abrudean, a exprimat deschiderea părții române pentru susţinerea proiectelor orientate spre îmbunătățirea calității vieții oamenilor, care vor aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană: „Este important ca proiectele pe care le vom finanța să fie cu adevărat strategice, cu impact asupra cetățenilor din Republica Moldova și să reflecte prioritățile de bază, iar echipele guvernamentale ale țărilor noastre să rămână în contact direct, pentru realizarea cu succes a obiectivelor agreate.”

Ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României este planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...