Omul acestei săptămâni este Natalia Gavrilița, Prim-ministrul Republicii Moldova, care la 12 ianuarie curent a condus prima ședință a Cabinetului de miniștri din noul an, informează TRIBUNA.
„Începem un nou an, trebuie să lucrăm productiv în beneficiul oamenilor, încât fiecare să simtă că Guvernul lucrează pentru el. Ne doresc succes în această activitate”, a declarat șeful Guvernului.
Tot în această săptămână, Premierul a condus ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia au fost discutate situația pe piața gazelor naturale și riscurile pentru consumatorii din Republica Moldova, la final fiind aprobate o serie de decizii.
Natalia Gavrilița a condus și ședința Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică, în contextul constatării prezenței pe teritoriul Republicii Moldova a tulpinii Omicron a coronavirusului de tip nou, în cadrul căreia s-a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la 15 martie 2022.
În ultima zi de lucru a săptămânii, șeful Cabinetului de miniștri a mers în vizită de lucru în raioanele Edineț și Soroca.
TRIBUNA precizează: Natalia Gavrilița s-a născut la data de 21 septembrie 1977. Și-a început activitatea profesională în 2000-2003 în calitate de Asistent politic la Biroul de Afaceri Politice și Economice la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova. În 2005 –Consultant la Biroul Vicepreședintelui pentru Europa și Asia Centrală (VP ECA) la Banca Mondială (Washington, DC, SUA); 2005-2006 – stagiar, consultant la Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare în Comisia Europeană (Bruxelles, Belgia); 2007-2008 – a fost Șeful Departamentului pentru Politici și Dezvoltare Macroeconomică, Programe la Ministerul Economiei și Comerțului; 2008-2009 – șeful Departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor în Cabinetul Guvernului; 2009-2011 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2011-2013 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2013-2014 – Șef de Stat Major, Ministerul Educației; 2014-2015 – Secretar de Stat; 2015-2019 – Director general, Fondul Global pentru Inovare (GIF) (Londra, Marea Britanie). În perioada 8 iunie – 12 noiembrie 2019 a fost ministru al Finanţelor în Guvernul condus de Maia Sandu. Este vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. A fost candidat desemnat la funcția de Premier și la 11 februarie 2021, în Parlament, nu a obținut niciun vot. Urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, a devenit deputat pe lista PAS. A fost învestită în funcția de Premier al Republicii Moldova la 6 august 2021.







