[ X ]
Important10 Ianuarie 2022 15:00

Un fost ministru trage alarma: E una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional!

Corneliu Popovici, fost ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a efectuat o analiză și a constatat că îmbătrânirea corpului profesoral-didactic e un risc care nu poate fi neglijat și una dintre cele mai mari probleme din sistemul educațional moldovenesc, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, o analiză a repartizării personalului pe grupe de vârstă relevă faptul că ponderea cadrelor didactice cu vârsta 60 ani și peste, în care sunt cuprinse toate cadrele didactice aflate în pragul pensionării, s-a majorat cu 2 %, comparativ cu anul de studii 2018/19, constituind 20,1%.

„Ieșirea acestor persoane din sistem riscă să genereze un deficit de cadre didactice deloc neglijabil”, a remarcat ex-ministrul.

În același timp – a adăugat el – din numărul total de cadre didactice, ponderea persoanelor cu vârsta sub 30 ani a constituit 8,7%, înregistrând o diminuare cu 1,5% comparativ cu anul de studii 2018/19.

„Astfel în anul de studii 2021/22, cadrele didactice din învățământul primar și secundar general constituie 26,5 mii persoane (sau cu 1,5% mai puțin față de anul de studii precedent și cu 4,2% mai puțin față de 2018/19).

Anual scade numărul cadrelor didactice și creşte constant deficitul de profesori, atingând cota de 2.350 de cadre lipsă”, a subliniat Corneliu Popovici.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM   Anterior, am publicat unele materiale în care m-am referit la relaţia dintre stat şi mediul de afaceri, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...