Numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 a atins unul din cele mai scăzute rate de la începutul pandemiei. Între timp, doar circa 38% din populație este vaccinată (peste 982 de mii). Totodată, varianta Omicron face ravagii în Europa în termeni de contagiune. Despre aceasta constată cercetătorul Dionis Cenușa, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, deși guvernarea a reușit să vaccineze noi grupuri de persoane, procentul celor vaccinați cu schemă completă nu a depășit 1 milion, nici după ce minorii au devenit eligibili. Totuși, guvernarea a reușit să depășească numărul celor care au votat pentru PAS la anticipate. Iar numărul celor vaccinați este unul din cel mai ridicat în Parteneriatul Estic (după Azerbaidjan).
„Guvernarea și-a fi dorit să atingă un nivel minim de vaccinare de 50%, înainte unei noi explozii de infecție, imediat după sărbători, care poate fi provocată de Omicron. În timp de lărgirea grupurilor vaccinate nu s-a încununat cu mult succes, aparent, guvernarea vrea să îi protejeze pe cei deja vaccinați, oferind cea de-a treia doză.
Este însă foarte curios că UE s-a angajat să susțină financiar Moldova și alte țări din Parteneriatul Estic pentru achiziționarea vaccinurilor în 2022. Ținta UE este ca regiunea să atingă un 70% de vaccinare până la mijlocul lui 2022, lucru care este practic imposibil având în vedere că în Moldova unde guvernarea are una din cele mai ridicate legitimități în regiune, rata vaccinării este încă sub 50%”, a mai menționat expertul, într-un comentariu pe Facebook.
Analistul politic a mai declarat că guvernarea de la Chișinău nu are altă soluție decât să vaccineze adulți și minori cu toate vaccinurile eficiente, dar și atractive pentru populației.
„Totuși, în 2022, imunitatea colectivă ar putea să fie atinsă mai degrabă din combinația celor însănătoșiți și vaccinați decât doar din contul celor din urmă. Însă ca și în cazul celor vaccinați, imunitatea celor însănătoșiți la noile variante de COVID-19 este temporară. De aceea, cu ajutorul statului, specialiștii din mediul sănătății vor trebui să găsească noi modalități persuasive pentru a promova/accelera vaccinarea și a combate scepticismul”, a subliniat el.
Cristina Gurez







