Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea e de părere că „scrisorile de la Tiraspol puteau fi ignorate atâta timp cât nu a mers Kozak la Viena să sprijine aceste demersuri în contacte directe cu Președinția în Exercițiu a OSCE”, informează TRIBUNA.
„După pretinsa intenție de soluționare a conflictului transnistrean în termeni restrânși etalată de Tiraspol și Moscova, Chișinăul apare într-o lumină proastă în fața opiniei publice internaționale. În principal pentru că autoritățile constituționale par neputincioase și oarecum apatice în raport cu cei 340 mii cetățeni din stânga Nistrului”, a declarat fostul vicepremier, într-un comentariu pe Facebook.
Alexandru Flenchea a mai spus în context că subiectele, inclusiv cele politice, trebuie gestionate constant, altfel se transformă în probleme, iar problemele acumulate fără noimă erup pe neașteptate și cu consecințe greu de prognozat.
E de menționat că, „reprezentanţii autorităților nerecunoscute de la Tiraspol acuză guvernul de la Chişinău că ar refuza dialogul. După o serie de scrisori adresate conducerii R. Moldove care ar fi rămas fără răspuns, negociatorul-şef din partea regimului secesionist, Vitali Ignatiev, i-a reproşat șefei cabinetului, Natalia Gavriliţa, că nu a numit un vicepremier pentru Reintegrare, respectiv un negociator-şef din partea Chişinăului, blocând astfel toate procesele. În sprijinul părţii transnistrene a vorbit, zilele trecute, la o reuniune avută la sediul OSCE la Viena, și şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, Dmitri Kozak. De cealaltă parte, Chişinăul a chemat Tiraspolul „să excludă tacticile cu caracter unilateral şi impunerea unor condiţionări inadmisibile” – notează europalibera.org.
Cristina Gurez







