Fostul Ambasador Ruslan Bolbocean a fost numit la 13 octombrie curent în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Potrivit CV-ului publicat pe pagina instituției, a făcut studii în medicină și-n domeniul relațiilor internaționale, informează TRIBUNA.
Ruslan Bolbocean, în perioada 1991-1997, a făcut studii la Universitatea de Stat de Medicină. Ulterior, în 1997-1999 – la Facultatea Relaţii Internaţionale, Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, (diploma cu menţiune şi premiul TACIS). În 2000 a absolvit cursul de securitate internațională de la Centrului European de Studii Politico-militare George Marshall (Germania), în 2008 – cursul pentru diplomații de rang superior de la Academia Diplomatică a MAE al Federaţiei Ruse, în 2010 a participat la Academia de vară a OSCE, Stadtschlaining, Austria, iar 2011 a absolvit, la MAE al României, Curs internaţional în domeniul reconstrucţiei şi stabilizării post-conflict.
Din 2009 până în prezent face studii de doctorat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Relaţii Internaţionale.
Și-a început cariera diplomatică în 1999 în calitate de secretar III, Secretar II al Direcţiei generale Europa de Est şi Asia Centrală, MAE, până în 2001/
Din 2001 și până în 2015 a deținut mai multe funcții: 2001-2004 – Secretar II al Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina; 2002-2004 – Reprezentant al Republicii Moldova la Oficiul informaţional GUAM cu sediul la Kiev; 2004-2006 – Secretar I, Consilier al Direcţiei Europa de Est şi Asia, Departamentul cooperare bilaterală, MAEIE; 2006-2009 – Consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă; 2009-2011 – Şef al Direcţiei Europa de Est şi Asia, Departamentul cooperare bilaterală, MAEIE; 2011-2015 – Şef-adjunct al Direcţiei generale cooperare bilaterală, MAEIE.
Din 2015 până 2021 a fost Ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, iar din 2016 până în 2021 – Ambasador al Republicii Moldova în Republica Uzbekistan, Republica Armenia și Turkmenistan.
Deține rangul diplomatic „Ministru plenipotențiar” și mai multe distincții: Diploma de gradul I, Guvernul Republicii Moldova (2013); Medalia „Meritul Civic” (2019); Medalia „Meritul Diplomatic” clasa II (2020).
Cunoaște trei limbi străine: engleză, rusă, ucraineană.
S-a născut la 20 noiembrie 1974. Este căsătorit, are doi copii.
Cristina Gurez







