[ X ]
Important21 Decembrie 2021 14:59

Fruntaș al guvernării: Curăţenia nu se face cu mănuşi albe. Pe termen scurt, probabil, determinarea noastră ne va costa

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco spune că știe că orice reformă radicală costă politic și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu se teme de acest preț, transmite TRIBUNA.

El spune că în campanie, PAS a promis reforme serioase, multe din ele dureroase.

„De exemplu, când pornești o luptă adevărată cu hoții şi corupţii de la toate nivelurile, evident că aceştia vor riposta, fiindcă îşi apără nu doar averile agonisite, dar chiar libertatea. De aceea, o fac prin toate schemele pe care le au la îndemână și din banii furați de la cetăţeni. PAS şi-a asumat aceste riscuri, fiindcă Republica Moldova se afla în prag de colaps. Dacă nu începeam acum curăţarea sistemului, statul risca să dispară în scurt timp, ajungând ca o gaură neagră pe harta Europei, un teritoriu depopulat şi controlat de bandiţi. Ştim că orice reformă radicală costă politic, dar nu ne temem de acest preţ”, spune Litvinenco.

De asemenea, el spune că PAS știe ce are de făcut și își asumă responsabilitatea.

„…nu poţi face curăţenie fără a te murdări, iar în lupta cu corupţia nu vom lua prizonieri. Curăţenia nu se face cu mănuşi albe. Pe termen scurt, probabil, determinarea noastră ne va costa. Dar pe termen mediu și, mai ales, lung societatea şi statul Republica Moldova vor avea doar de câștigat. Și acest lucru este cel mai important pentru noi”, mai spune Litvinenco.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...