[ X ]
Important9 Decembrie 2021 12:34

Nicolae-Ionel Ciucă: România este primul susținător al parcursului european al Republicii Moldova

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, aflată în vizită oficială la București, a susținut o conferință de presă împreună cu Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, după ce au avut o întrevedere, informează TRIBUNA.

Premierul român a declarat că au discutat o serie de subiecte bilaterale importante.

„Vizita dumneavoastră consolidează efortul nostru comun de punere în practică a scopurilor și proiectelor ambițioase. Avem un punct de plecare excelent. România este primul susținător al parcursului european al Republicii Moldova. Avem o agendă bilaterală bogată, cu obiective clare. Dar ne dorim și mai mult”, a declarat Ciucă.

Oficialul a remarcat că ne aflăm într-o perioadă a relansării colaborării profunde.

„Am convenit să ne revedem curând, la începutul anului viitor, la o nouă ședință comună a celor două guverne”, a anunțat el.

La rândul său, Natalia Gavrilița s-a declarat bucuroasă se afle în România și a mulțumit pentru suportul continuu oferit Republicii Moldova, inclusiv în această perioadă de pandemie.

„Dincolo de crizele din ultima vreme, contăm pe suportul României pentru agenda ambițioasă a Republicii Moldova, prin care dorim să o transformăm într-un stat prosper, cu instituții consolidate, cu mai mulți investitori. Guvernul pe care-l conduc este garanția că oamenii de afaceri vor fi tratați corect în Republica Moldova”, a spus ea.

Premierul a menționat că asistăm la un „moment unic”, când toate instituțiile de vârf din Republica Moldova au același deziderat – integrarea europeană, „iar drumul spre Uniunea Europeană trece prin România”.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...