„Avem o guvernare nesimțită! Au majorat vârsta de pensionare ca să economisească bani, impunând oamenii să lucreze și să plătească impozite până sunt aproape cu un picior în groapă, au refuzat să majoreze salariile medicilor și angajaților în medicină, au dat printre degete o majorare de 300 de lei la profesori, dar au dublat salariile judecătorilor Curții Constituționale până la 82 000 de lei pe lună”. Declarația aparține deputatului socialist Grigore Novac, informează TRIBUNA.
Parlamentarul a remarcat că, aceste salarii nesimțite, ca și majorarea salariilor Maiei Sandu, al Nataliei Gavrilița, al miniștrilor și deputaților cu până la 1500 de lei pe lună, se plătesc din banii cetățenilor.
Totodată, în postarea pe Facebook, el a mai menționat că, prin acest gest, „Maia Sandu și-a răsplătit din banii poporului supunerea Curții Constituționale.”
„La ședința de luni a Parlamentului, când s-a discutat în lectura a doua proiectul bugetului de stat pentru 2022, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut bani pentru majorarea salariilor personalului medical, am cerut o majorare mai mare pentru cadrele didactice, pentru ajutorul fermierilor, am cerut bani pentru reparația grădinițelor, școlilor, spitalelor și a caselor de cultură din țară, am cerut bani pentru reparația drumurilor, construcția apeductelor și iluminat stradal. Toate solicitările noastre au fost respinse. Dar bani pentru salarii de 82 000 de lei pentru judecătorii Curții Constituționale au găsit imediat. Nesimțire!”, a declarat Grigore Novac.
Cristina Gurez







