„Doamna Moloșag încurcă o instituție publică cu propriul său cabinet de avocatură. Ea chiar crede că, odată numită în funcție, instituția ar fi proprietatea sa”. Declarația a fost făcută de Dinu Plîngău, președinte interimar al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), după conferința Nataliei Moloșag, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, declarațiile doamnei, care printr-un concurs eșuat a ajuns să dețină funcția de Avocat al Poporului, sunt pur și simplu halucinante.
„În loc să-și prezinte astăzi demisia și scuzele pentru compromiterea imaginii instituției pe care o conduce, această doamnă a ieșit cu o reacție foarte obraznică, absolut nedemnă de înalta funcție pe care o deține. Niciodată reputația Oficiul Avocatului Poporului nu a căzut atât de jos”, a subliniat Plîngău.
Fostul deputat a spus că, Platforma DA, în cazul în care cei care au numit-o în această funcție nu vor iniția procesele de verificare a conflictului de interes și/sau abuzului în serviciu, va depune demersurile corespunzătoare la organele competente.
„Între timp, în lipsa reacțiilor din partea Parlamentului care a numit-o în această funcție, propun deputaților să schimbe denumirea Oficiului Avocatului Poporului în ,,Oficiul Avocatului Proxenetului” atâta timp cât această doamnă conduce instituția”, a conchis el.
Cristina Gurez







