[ X ]
Important29 Noiembrie 2021 11:16

Andrei Năstase, despre unele decizii recente ale guvernării: „Noi, cei din Platforma DA nu am fi permis așa ceva niciodată!”  

„Duș rece pentru moldoveni. 1.3 miliarde de lei PUBLICI vor merge către Gazprom, din considerente „nobile”, în stil Plahotniuc și, evident, sub atenta supraveghere și pază a torționarilor, a slugoilor săi, procurorii din umbră și judecătorii recent promovați, cei ce au ținut „de șase” în atacurile raider, furtul miliardului sau spălătoria de zeci de miliarde de dolari ai mafiei rusești. În același timp, deputații și-au tras salarii mai mari, decât învățătorii”. Declarațiile au fost făcute de Andrei Năstase, fondator al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), fost ministru, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, guvernanții, campioni la a minți frumos poporul cu televizorul, consideră și asta un act de noblețe și onestitate. „Atâta vreme cât creșterile veniturilor pedagogilor sunt mai mici decât cele ale unor demnitari vremelnici, orice fel de discuție despre un viitor predictibil, coerent, corect și sustenabil al societății noastre este lipsit de conținut”, a menționat politicianul.

Andrei Năstase a subliniat că, majoritatea zdrobitoare din Parlamentul Republicii Moldova, constituită absolut democratic, prin votul majorității cetățenilor care s-au prezentat la vot, a luat câteva decizii halucinante.

„Prin vot. Democratic, nu altfel. Aceste decizii sunt aparent legale, constituționale, au putere de lege. Cu alte cuvinte, cum s-a votat, așa va rămâne. Dar numai morale și legitime nu sunt. Ei bine, contextul actual îmi aduce aminte de întrebările repetate, primite de mine și de colegii mei din Platforma DA, în studiourile de televiziune. Jurnaliștii, fără excepție, ne întrebau, cu evidentă obsesie, de ce nu susținem un alt partid sau un alt candidat, iar noi, linșați la propriu de tirul insinuărilor și ipotezelor halucinante care au intoxicat spațiul public în doi ani, spuneam că noi, cei din Platforma DA, avem cu totul și cu totul alte abordări pe temele esențiale ale societății noastre. Despre abordări și asumări a fost dintotdeauna vorba în politicul moldovenesc. Despre onestitate și integritate, despre adevăr și meritocrație. Despre acestea sau mai bine zis, despre lipsa lor”, a spus fruntașul Platformei.

Politicianul a reiterat că atâta vreme cât creșterile veniturilor pedagogilor sunt mai mici decât cele ale unor vremelnici aleși, orice fel de discuție despre un viitor predictibil, coerent, corect și sustenabil al societății noastre este lipsit de conținut.

„Mă credeți sau nu, ne credeți sau nu, dar noi, cei din Platforma DA nu am fi permis așa ceva niciodată! Pentru că Platforma DA a avut, are și va avea întotdeauna cu totul și cu totul alte abordări. Unele simple și doar în favoarea oamenilor. Și niciodată, dar niciodată împotriva lor”, a conchis Năstase.

 

Cristina Gurez

 

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...