[ X ]
Important26 Noiembrie 2021 10:57

Ministrul Justiției l-a prezentat pe noul șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco l-a prezentat astăzi șefilor de subdiviziuni din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și conducătorilor de penitenciare pe noul director al instituției – Anatolie Falcă, transmite TRIBUNA.

„Cunoaștem că în acest sector există multiple probleme, care trebuie soluționate pas cu pas. Printre acestea se numără necesitatea curățării sistemului de persoane compromise, îmbunătățirea condițiilor pentru deținuți, reducerea influenței subculturii penitenciare și a rolului liderilor criminali, îmbunătățirea încadrării în muncă sau activități educative a deținuților, analiza oportunității introducerii sistemului progresiv de executare a pedepsei privative de libertate”, a declarat Litvinenco.

De asemenea, ministrul a menționat că este necesar de îmbunătățit dialogul cu donatorii și partenerii de dezvoltare, care ar putea să contribuie semnificativ la efectuarea schimbărilor în managementul instituțiilor, la digitalizarea și optimizarea proceselor, precum și să ajute la implementarea de proiecte inovatorii de reabilitare și reintegrare socială.

 

Doina Buruiană

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...