[ X ]
Important17 Noiembrie 2021 14:58

PDM condamnă atacurile autorităților împotriva vicepreședintelui PDM

Partidul Democrat din Moldova (PDM) condamnă atacurile autorităților împotriva vicepreședintelui PDM, Sergiu Railean, transmite TRIBUNA.

PDM consideră că aceste acțiuni sunt abuzive și nefondate.

„PDM este convins că show-urile organizate de noua guvernare cu percheziții și intimidări au ca scop deturnarea agendei publice și distragerea atenției populației de la adevăratele probleme ale oamenilor: dublarea tarifului la gaz și creșterea continuă a prețurilor la majoritatea produselor, precum și ineficiența gestionării crizei pandemice. Aceste acțiuni disproporționate demonstrează că din păcate cu pâinea stăm prost, iar cu circul, dimpotrivă, foarte bine. Considerăm periculoase aceste derapaje antidemocratice, ieșite din neputința noii puteri de a-i pedepsi pe cei care au prejudiciat cu adevărat bugetul de stat și s-au pricopsit cu averi ilicite fabuloase, fugind din țară. În schimb, guvernarea vrea sânge de la cei care au muncit și nu s-au eschivat niciodată de la justiție”, spune formațiunea.

PDM este sigur că Sergiu Railean își va demonstra nevinovăția, confirmând prin aceasta că acțiunile împotriva sa sunt de natură strictamente politică.

Menționăm că, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-a reținut pe Sergiu Railean după perchezițiile efectuate azi dimineața.

Sergiu Railean este bănuit de abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...